Istoric

S.C. Med-Orto Janto S.R.L. reprezinta o traditie de mai bine de un secol in domeniul dispozitivelor ortopedice.

Dupa Primul Razboi Mondial, un timisorean a dorit sa ajute un invalid de razboi si a creat prima sa proteza de coapsa. Aparatul a fost functional si au inceput zile lungi de studii si incercari pentru imbunatatirea tehnologiei si acumulare de cunostinte in domeniul medicinei – ramura ortopedie.

Traditia a continuat in cadrul familiei, si, cu toate ca nici unul dintre membrii sai nu a urmat studii superioare de medicina, toti au fost preocupati sa innoiasca tehnologia existenta si sa conceapa dispozitive care sa-i ajute pe cei cu disfunctionalitati ale membrelor.

Problema cea mai des intalnita era piciorul plat, care, depistat de la o varsta frageda era corectabila. S-au incercat diferite metode pentru confectionarea talonetelor care sa sustina talpa piciorului pentru a corecta deformatia. Prin anii 50, mulajul talpii se facea in nisip; in Germania exista deja un aparat numit podoscop cu ajutorul caruia se putea vizualiza deformatia talpii. Un pas mare in rezolvarea acestei probleme a constat in aducerea in tara a unui astfel de aparat si initierea in vederea utilizarii lui. Talonetele se puteau executa astfel cu o precizie ridicata.

Au aparut mai tarziu computerele si ideea crearii unui soft care sa permita vizualizarea imaginii pe monitor. Odata cu aceasta noua reusita a inceput si activitatea celor mai tineri membrii ai familiei care, avand in urma traditia, preocupati fiind de o permanenta specializare in domeniul dispozitivelor medicale, au infiintat firma Ortoped Janto S.R.L.. Initial, firma s-a ocupat exclusiv de corectarea piciorului plat prin confectionarea talonetelor de corectie cu ajutorul podoscopului digitalizat si corectarea displaziei de sold la nou-nascuti prin confectionarea chiloteilor de abductie si a unor aparate de abductie.

Din anul 1998 a inceput colaborarea cu firma Ortomobil Kft. din Budapesta (Ungaria) care se ocupa cu executarea protezelor, ortezelor si corsetelor dupa tehnologie germana. A luat nastere astfel o firma mixta, au urmat cursuri de specializare in strainatate pentru personalul angajat, asa ca, odata cu finalizarea constructiei atelierului de ortezare-protezare din Arad , produsele deja sint confectionate pe plan local.

Dupa o munca asidua, avand o bogata experienta bazata pe practica si traditie, beneficiind de o buna colaborare cu personalul medical din clinicile de ortopedie, recuperare, cu medicii pediatri si chirurgi, firma Med-Orto Janto S.R.L., ajunsa la maturitate, isi pune serviciile la dispozitia pacientilor.